Folie pentru acoperiș DELTA® – NEO VENT PLUS
780.00 lei (TVA inclus)
DELTA® – NEO VENT este o folie anticondens cu o mare permeabilitate la vapori, care permite umezelii de sub acoperiș să treacă spre exterior. Protejează termoizolația de condensul format sub învelitoare și de zăpadă viscolită, ce poate pătrunde accidental prin spațiile de ventilare. DELTA® NEO VENT PLUS este prevăzută cu margine autoadezivă.
Garanție: 24 luni
Livrare: 3-5 zile lucrătoare
De unde vine calculul. Simulatorul e făcut din experiența noastră de montatori de învelitori — din ce am măsurat, tăiat și montat pe acoperișuri reale, nu dintr-o formulă luată de undeva. Pornim de la suprafața de acoperiș pe care ne-o dai, adăugăm ce se pierde la suprapuneri în funcție de forma acoperișului — cu cât are mai multe coame și muchii, cu atât se suprapune mai mult — și rotunjim la rolă întreagă, pentru că folia se pune pe role întregi: pe șantier o rolă în plus e o supărare mică, una în minus oprește lucrarea. Benzile și accesoriile le socotim în aceeași logică, pe consumurile cu care lucrăm noi pe teren; banda de lipit se alege singură după folie, fiindcă la membranele reflexive merge doar banda reflexivă.
Prețul de sistem: la coș de peste 1.500 lei, benzile și accesoriile intră cu −10%. Folia rămâne la preț întreg.
Ce nu e încă în calculator: anii exacți de garanție pe fiecare linie (îi afișăm după ce îi primim în scris de la producător) · accesoriile opționale de streașină și de coamă. Valoarea Sd apare doar acolo unde am putut-o citi în fișa tehnică a producătorului — unde nu am avut-o, scrie „de confirmat", pentru că o cifră inventată se vede la prima verificare.
Cantitățile sunt orientative și acoperă cazul obișnuit. Dacă acoperișul are geometrie complicată, trimite-ne planul și îți facem noi lista.






























